Se afișează postările cu eticheta Muntenegru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muntenegru. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Dubrovnik - Romania cu masina

     M-am gandit, ca ar fi de mare ajutor celor interesati sa dau detalii cu locurile prin care am trecut cu masina dinspre Dubrovnik spre Romania. Drumul a fost unul superb in ceea ce priveste peisajele vazute si am ramas placut surprinsa de ceea ce mi se infatisa in fata ochilor. 
     Peisaje care iti taie respiratia se gasesc pe intregul traseu. Drumul de la Dubrovnik spre tara a avut urmatorul itinerariu: Dubrovnik - Kotor - Budva - Petrovac - Kolasin - Canionul Moraca - Mijkovac - Canionul Tara - Pljevlia - Nova Varos - Ivanjka - Kotraza - Kralievo - Krusevac - Paracin - Bor - Topolnita - Orsova.

Canionul Moraca



     Canionul Moraca m-a surprins prin culorile superbe pe care ti le ofera la fiecare pas. Stanca, vegetatie si apa cristalina ti se infatiseaza dintr-o privire. Ramai fara cuvinte, cand opresti masina si te uiti in jur.

Canionul Moraca
     Simt ca suntem norocosi sa traim in apropierea unor asemenea locuri superbe. Avem ocazia sa ne bucuram, sa ne delectam privirea cu peisaje care te lasa fara cuvinte. Trebuie doar sa ne urcam in masina si sa le descoperim.

Drumul prin canion

Canionul Tara si podul 
      Pe o distanta de 78 km, facand parte din Parcul National Durmitor se gaseste cel mai lung si cel mai adanc defileu al Europei: defileul Tara. 

 Raul Tara



Priveliste de pe podul care traverseaza canionul



     Dupa spectaculosul peisaj din Muntenegru am intrat in Serbia. Drumul mi s-a parut nesfarsit de lung in aceasta tara pana am ajuns la Dunare. Din localitatea Bor inspre Dunare, drumul nu a fost deloc unul foarte placut, starea drumului a lasat de dorit, dar peisajele pe care le intalnesti din moment ce drumul merge paralel cu Dunarea merita tot efortul. Romania intr-o parte, Serbia in alta si granita naturala, Dunarea intre cele doua.
     Rabdarea mi-a fost rasplatita cand a a aparut in raza mea vizuala statuia lui Decebal. L-am intalnit  pe regele dacilor sculptat in stanca. Nu mai era lectia de istorie, nu mai era cursul de la facultate, ci era pur si simplu Decebal ....
     




      Un drum frumos, lung, obositor dar care a meritat. Peisaje care te surprind si iti incanta privirea fac plimbarea sa fie de neuitat. Istorie, geografie, relaxare ....  locuri minunate.
   

joi, 12 septembrie 2013

Muntenegru - Kotor si Budva


    Kotor - un orasel frumos, cochet si pe deasupra plin de istorie. M-a atras aerul care il degaja acest oras. M-am simtit atat de bine si atat de relaxata, incat m-as putea intoarce de multe ori in acest oras si sa simt ca-l descopar din nou. Aerul medieval trebuie sa fie cauza. Mereu traiesc acest sentiment in orasele incarcate de istorie. Orasele medievale imi dau un sentiment frumos. Se poate sa fie dorul de orasul natal sau fapul ca in perioada facultatii am invatat sa pretuiesc mai mult patrimoniul cultural atat al nostru cat si cel universal.

Kotor vazut de sus


     In acest micut oras vasele de croaziera isi dau rand sa stationeze in micul port. Oraselul este atat de mic incat ai impresia ca vasul a parcat pe sosea. 



    Orasul vechi se afla la cativa metri de port si in interiorul zidurilor vechi gasesti un minunat loc.  Pe cand unii se plimba printre minusculele stradute, altii stau la o terasa sa se racoreasca sau altii isi vad nestinghereiti de hobby-uri.




Orasul vechi
       Cetatea orasului se gaseste sus pe deal si o plimbare pana sus iti ofera o privelsite frumoasa asupra intregului oras.

Drumul catre cetate
      Urmatoarea destinatie a fost Budva. Dar pana a ajunge acolo am gasit o plaja superba pana a ajunge in oras. Probabil aceasta este cea mai cautata zona cu soare si apa din zona Budva. Plaja era cu piatra, ca majoritatea locurilor din aceasta tara. Ai nevoie de slapi sa mergi pe aceste pietricele, dar surprinzator pentru mine sa stai instins pe prosop este foarte comod si placut.








     Urmatoarea oprire a fost Budva. Mi-a facut placere plimbarea pe stradutele vechi ale orasului.

La plimbare prin Budva




     Orasul vechi este frumos, dar este foarte aglomerat pe perioada verii. Cel mai bine este sa ai cazarea in apropiere de oras si sa ajungi aici doar in vizita pentru a evita aglomeratia. In toata aceasta tara, cazarile sunt cele mai frumoase in locuri mai izolate dar in apropierea plajei. Zona stancoasa aflata langa apa ofera cazari cu peisaje spectaculoase.