duminică, 27 ianuarie 2013

Sao Paulo - Brazilia


   Sunt inca sub euforia vizitei neasteptate, pe care am avut-o pe continentul Americii de Sud. Planurile nu imi aratau sa ajung in partea aceea de lume. Sincera sa fiu, mereu Brazilia mi s-a parut o tara greu accesibila. Acum chiar pot sa marturisesc, ca nu este loc pe acest pamant greu de ajuns, daca iti doresti cu adevarat. Mereu ne imaginam lucruri, dar nu credem ca se vor realiza si nu le dam sanse de reusita. Mi s-a demonstat, ca nu stii ce iti rezerva viitorul si ce surprize pot aparea.
   Am plecat de acasa cu gandul de a merge in Asia, dar destinul a spus ca acum e momentul de Brazilia. Am avut noroc, ca in bagaj aveam haine de vara, iar in Brazilia e vara. E bine, ca destinul nu m-a trimis la iarna, pe neasteptate. Ce as fi facut la Moscova in sandale si tricou in luna ianuarie!!!!! Brrr!!!
   Pentru prima data, de cand am plecat din tara am fost entuziasmata ca un copil, cand am aflat ca plec intr-o ora in Sao Paulo. Adica, chiar voi ajunge in Brazilia? Cred ca adrenalina din corp a urcat la cote inalte. Nu m-a interesat ca zborul este de aproape de 15 ore, nu mi s-a parut obositor, ba mai mult dupa ce am aterizat eram in stare sa iau orasul la pas fara sa dorm. Ce mai conta altceva, eram in Braziliaaaa.
      Doar privelistea pe care am avut-o din camera in care am stat merita oboseala. Urmatoarele poze sunt facute din camera in care am stat.




Faimosul pod din Sao Paulo

   Dupa un somn scurt, am iesit in oras. Dar ce putem vedea intr-un oras in care nu am reusit sa fac o mica cercetare inainte de zbor? Colegii brazilieni ne-au ajutat mai mult decat orice ghid turistic, mai mult ne-au insotit in mica noastra escapada prin oras. Am avut mare noroc cu ajutoul lor chiar si la comunicare, caci majoritatea populatiei vorbeste portugheza, iar engleza era o limba care, parea ca au auzit de ea doar din filme.    
   Prima oprire a fost Piata Centrala. Constructia care gazduieste piata este impunatoare si cu o arhitectura foarte frumoasa. Vitraliile din interior m-au impresionat mult. Nu ma asteptam, ca o astfel de cladire sa apartina pietei centrale a orasului. 


Piata Centrala


Interiorul pietei, in partea superioara cu terase

   Dar pe langa cladire, in interior am gasit multe fructe, care le-am vazut si gustat pentru prima data. Mi-a placut enorm de mult, ca la fiecare taraba ti se dadea sa gusti din fructe. Am gustat pentru prima data fructul caju. Este acelasi fruct care se gaseste in pungile de nuci, seminte uscate. Fructul se manaca si partea de sus, o gasim cel mai adesea prajita. Tot aici am gustat un fruct, care mi-a placut tare mult la gust. Acesta este aguacate si gustul lui m-a cucerit.


Aguacante

Caju

   Un alt punct vizitat a fost zona japoneza a orasului. Se pare, ca Brazilia este tara, care gazduieste cea mai mare comunitate de japonezi din lume, cu exceptia Japoniei.





    Orasul este fermecator, prin ceea ce iti arata la fiecare colt al sau. Strazile sunt pline de oameni. De mult timp nu am vazut un numar asa de mare de oameni intr-o zi normala din saptamana. Am gasit magazine imense cu costume si masti pentru carnavalul care bate la usa.

Prin oras

Costume pentru carnaval
   Am gasit un oras superb si am ramas cu o dorinta sa revin cat mai des in aceasta tara extraordinara. Brazilia esti fermecatoare, abia astept sa te revad. Rio de Janeiro, asteapta-ma!!!!! Acum stiu, ca te pot vizita.





3 comentarii:

  1. Uaaau, chiar că din ce povestesti, se vede că esti foarte încântata. Mă bucur mult pt tine si abia astept să ne mai încânți și pe noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Super draga mea ca ai ajuns acolo. Pe data viitoare iti trimit numele restaurantului unde lucreaza un bun prieten de-al meu, ca sa-l saluti din partea mea! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca ai sti cat este de mare, ca sa nu spun imens orasul, cred ca sa cauti un restaurant este ca si cum cauti acul in carul cu fan. Dar poate e in zona podului reprezentativ orasului si atunci sunt sanse sa-l gasesc.

    RăspundețiȘtergere